Manastirile

Manastirea Baisoara

este asezata in mijlocul naturii. Cei care doresc sa vina in acest loc pot sa se reculeaga, dar pot face si o plimbare relaxanta. Initial au fost construite o biserică provizorie de lemn, două chilii si o anexă gospodărească, curentul electric fiind asigurat de panourile solare. Biserica de lemn are planul în formă de navă şi o singură turlă înfundată, aşezată pe pronaos. În anul 1997, a fost pusă piatra de temelie a unei biserici mai mari, de zid, iar cea de lemn a devenit paraclisul acesteia. Biserica de zid se remarcă prin decoraţiile exterioare, compuse din ceramică italiană, frize de ipsos şi capiteluri. În ceea ce priveşte interiorul, cei care intră în micuţa biserică pot vedea un iconostas sculptat şi împodobit cu diverse icoane.

Mănăstirea Poșaga

izolată de lume, înconjurată de copaci și stânci, construită din lemn masiv și cu o obște de doar câteva suflete, își merită statutul de locaș al liniștii. De cum intri pe poarta uriașă de lemn a mănăstirii, intri de fapt într-un microunivers în care aleile de piatră, gazonul verde și brăduții frumos aliniați sunt elementele esențiale. Iar în acest spațiu, putem spune ideal pentru meditație și tihnă, veți remarca finețea deosebită a sculpturilor în lemn, de factură neo-brâncovenească, cu motive florale. La 100 de metri de schit, se afla Izvorul Maicii Domnului, cu proprietati tamaduitoare. Numeroase femei s-au vindecat de boli incurabile daca au baut apa din acest izvor. La Icoana Maicii Domnului din biserica Schitului sunt puse lucruri de pret de catre enoriasi, drept multumire pentru vindecarea de boli.

Manastirea Ponor

supranumita Athosul romanesc, are forma unei cetati, in centru fiind amplasata biserica. Complexul monahal cuprinde un paraclis, o bucatarie, ateliere la parter si chilii la mansarda. La cativa kilometri mai jos, exista si o manastire de maici - sora cu cea din varful dealului.

Mănăstirea Râmeţ

numita si ”Grădina raiului din Apuseni”, este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, cu prima dată certă anul 1376. Lăcaşul de cult este aşezat în valea îngustă şi stâncoasă săpată de apa Geoagiului în Munţii Trascăului, fiind dominată de pereţi de calcar ce se ridică de o parte şi de alta a văii.
Biserica Veche păstreaza fragmentar mai multe straturi de pictură de valori diferite. Cea mai veche pictură datează din anul 1300.
Mănăstirea Râmeţ are un muzeu ce găzduieşte o colecţie de carte veche, icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte etnografice şi de cult. Vizitatorii pot vedea aici piatra din Sfânta Golgota, adusă din Ierusalim, o piatră cu rugul Maicii Domnului de la Muntele Sinai şi obiecte de îmbrăcăminte specifice portului popular din zonă. Sun expuse incoane foarte vechi, din anii 1764, 1792 şi 1849, o bancă din lemn de la prima şcoală românească, o maşină de calculat, dar şi desagii cu care părintele Dometie, devenit preot duhovnic la Râmeţ, în 1959, căutat de credincioşi pentru puterea sa duhovnicească, se plimba pe dealuri.

Contact

Loading